Retete culinare - preparate culinare din carne de peste
Crochete


Ingrediente: Cartofi, făină, 2 ouă, smântână, bulion de peşte aromat, ulei, sare, piper.


Mod de preparare: Se fierb cartofii, se pasează, se amestecă cu 2 ouă, bătute cu furculiţa. Resturile de peşte fiert, dezosat, se trec prin maşina de tocat, se sărează, se pipereaza după gust şi se amestecă cu pasta de cartofi. Se formează crochete; se trec prin făină, se prăjesc în puţin ulei, în tigaia de teflon; se întorc cu grijă; trebuie să rămână aurii. Se scot pe o farfurie, ca să se scurgă bine grăsimea pe o hârtie absorbantă. Se servesc fierbinţi cu un sos de smântână, subţiată cu 3 linguri de bulion de peşte aromat.