Pescuit marin
Pescuit amenajari piscicole
Dunarea si Delta Dunarii
Pescuit subacvatic
Pesti marini
Pesti de apa dulce

Momeli si nade
Monturi
Noduri pescaresti
Stiati ca ...?

Undite (fixe)
Vergi
Mulinete
Fire
Naluci
Accesorii
Trusa unui pescar
Ambarcatiuni

Legea nr.192 din
19 aprilie 2001

Completarea Legii
nr.192/2001

Meteo
Solunar

 

 

Ape statatoare | Ape curgatoare


Practicarea pescuitului cu "undiţa" implică cunoaşterea perfectă a calităţii apelor, a faunei şi florei, elemente strict legate unul de altul, a influenţei temperaturii, luminii, presiunii şi nu în ultimul rând a fazelor lunii.
Cumulul acestor elemente are un rol determinant în practicarea pescuitului, făcând din acesta o activitate performantă, o destindere şi nu un discomfort.

Apele stătătoare pot fi împărţite în două categorii: naturale şi artificiale. Cele naturale create în decursul anilor, datorită unor fenomene, cum ar fi scufundări şi alunecări de teren, inundaţii, eroziuni, modificarea unor albii de râuri, pot fi reprezentate prin iazuri, bălţi, lacuri, mlaştini, japşe (numeroase şi cunoscute mai ales în Delta Dunării).

Iazurile - sunt ape stătătoare, formate între două maluri naturale prin acumulări din izvoare, scurgeri de pe versanţi sau precipitaţii (ploaie, topirea zăpezii, etc). Cele artificiale ar putea fi identificate ca heleştee. încă din timpuri străvechi, iazurile au servit ca rezervă de apa pentru aşezările omeneşti din apropiere, la irigarea suprafeţelor cultivate, la adăparea animalelor şi creşterea primitivă a peştilor. Asemănătoare bălţilor, iazurile au însă posibilitatea de a fi golite cu ajutorul stăvilarelor construite de om (diguri de pământ) care la nevoie pot fi rupte sau dărâmate pe una sau mai multe porţiuni. Rolul lor este de a satisface nevoile locale.




Bălţile - sunt acumulări naturale cu adâncimi de până Ia 4 — 5 m, având legături trecătoare sau permanente cu un curs de apă — râu, fluviu, sau prin canalele acestora. Apa lor, datorită adâncimilor relativ mici, cu excepţia cursurilor din care sunt formate, se încălzeşte repede.

Lacurile - sunt ape stătătoare fără legătură între ele, formate prin cataclisme, surpări de teren sau depresiuni vulcanice. Cele mai curente sunt cele glaciale, formate în trecut prin topirea gheţarilor şi menţinute natural prin ciclul de evaporare, acumulare de nori şi ploaie. Ele au deci un circuit natural, închis prin acest transfer, cunoscut prin studiile de geografie generală. Biotopul în aceste acumulări este asigurat de materialele în suspensie, în strictă legătură cu fenomenul de evaporare, precipitaţiile atmosferice şi nu în ultimul rând al factorului lumină, cu rol de foto-sinteză asupra vegetaţiei subacvatice.
Transparenţa lacurilor, o altă caracteristică, este asigurată de lumină, de vegetaţia în suspensie, vie sau în putrefacţie, aceasta din urmă fiind dizolvată de apă. Ea depinde, de asemenea, de viiturile produse de precipitaţii, care angrenează şi transportă de pe sol materii organice şi anorganice (oxizi, silicaţi, fosfaţi, azotaţi, cloruri, carbonaţi, etc.) cu rol în formarea microorganismelor ce constituie principala hrană a peştilor.

Mlaştinile - formate în general prin revărsările râurilor, pot apărea însă şi pe terenul care se găseşte la acelaşi nivel cu bălţile sau lacurile.
De adâncimi mici, fără transparenţă şi depuneri diverse pe fund, în majoritatea cazurilor sunt lipsite de peşte. Rareori, prin revărsare şi retragerea cursurilor unor ape ce le inundă, acestea din urma le populează temporar până sunt descoperite de localnici în special. în alte zone izoiate peştii dispar datorită condiţiilor improprii de menţinere a vieţii.
Inundate de vegetaţie deasă, creează zone de dezvoltare a unor mici vieţuitoare utile pescarilor ca momeală de cârlig. Găsim astfel, viermi inelaţi, larve de chironomus (denumite greşit larve de libelulă), viermi cilindrici, melci mărunţi, râme negre etc. Unele mlaştini, rare de altfel, sunt populate cu specii ca lin, crăpuşor, babuşcă, biban, slab reprezentate numeric însă. Aici este totuşi zona favorită ţiparilor, cunoscuţi ca cea mai bună momeală la somn, şalău sau ştiucă.

Japşa - reprezintă felul în care se denumeşte un teren acoperit în perioada viiturilor, revărsărilor în cazul Deltei, cu apă puţin adâncă. In perioadele călduroase, apa se evaporă, formându-se pe fund o vegetaţie deasă şi măruntă formată din plante de fund sau plutitoare. Datorită factorilor fizici şi dinamici de putrezire şi oxidare, aceste zone nu sunt propice pentru peşti, putând fi exploatate numai atunci când sunt populate prin inundare.

Heleşteiele - sunt bazinele piscicole, formate prin excavari, alimentate cu apă şi populate cu peşti, unde înmulţirea şi exploatarea sunt controlate de specialişti.
Conform legilor în vigoare, aceste acumulări nu fac obiectul perioadelor de prohibiţie ele putând fi folosite industrial sau sportiv cu acordul piscicultorilor.
Cunoscând aceste formaţiuni descrise anterior, pescarul poate să-şi coroboreze cunoştinţele şi să le aplice în momentul unei ieşiri la apă. Astfel va şti unde poate căuta momeală vie (mlaştini), unde poate pescui temporar (mlaştini şi japşe), unde găseşte formaţiuni de peşti sălbatici (lacuri şi iazuri) şi unde va căuta capturi record (heleştee sau bazine piscicole).

 

 

 
 
Pescuit | Tehnici de pescuit | Scule de pescuit | Legislatie | Joc pescuit | Magazin pescuit
Despre vreme | Retete culinare | Forum pescuit | Evenimente | Galerie Foto | Publicitate | Contact
 
© 2004-2013 - Creative Vision
Toate drepturile rezervate
eXTReMe Tracker